Sunt o mamă leneșă, egoistă și lipsită de griji

Sunt o mamă leneșă, egoistă și lipsită de griji                             

Sunt o mamă leneșă, egoistă și lipsită de griji! Vreți să știți de ce?! Pentru ca copiii mei să fie independenți, responsabili și cu inițiativă.
Am lucrat cățiva ani educatoare la grădiniță și am avut ocazia să întălnesc părinți hiper-protectori, dar cel mai mult mi s-a întipărit un băiețel de trei ani  pe nume Silviu.
Mama lui era de părerea că el trebuie neapărat să mănănce toată porția de măncare, indiferent căt de mare este, pentru ca nu cumva să slăbească.
Nu știu cum era hrănit acasă, dar cănd a început să frecventeze grădinița noastră, copilul avea deja probleme de digestie, 
cum vedea lingura că se apropie de gură, el automat mănca totul ce i se dădea, în plus, trebuia hrănit cu lingurița pentru că ”singur încă nu poate mănca…”
Și iată căprima zi îl hrănesc eu, și nu observ nici o emoție pe fața lui, apropii lingura de guriță,
aceasta îmbucă măncarea, o mestecă și o înghite, fără întrebări în plus, văzănd comportamentul acesta îl întreb:
 - îți place terciul?
- Nu… Cu toate astea înghite cuminte măncarea care pur și simplu nu-i place.
- Mai vrei? îl întreb, cu toate că știam deja răspunsul.
- Nu,răspunde copilul,mestecănd mai departe măncarea.
- Dacă nu-ți place, poți să nu mănănci…Atunci ochii lui s-au umplut de mirare…El nu știa că se poate să nu mănănce…
    De la început Silviu se bucura de dreptul de a nu mănca ceea ce nu-i place, și bea doar compotul,
apoi a început să ceară porții duble dacă măncarea îi plăcea.
Acest băiețel a înțeles că poate alege independent ce vrea, iar peste un timp am încetat să-i mai dăm măncare cu lingurița, copilul s-a învățat să mănănce de unul singur, dacă vroia de sigur.
Da, recunosc că sunt o mamă leneșă, chiar îmi era lene să-m i hrănesc copii cu lingurița mult timp.
La un anișor  le-am înmănat lingurița și m-am așezat și eu să mănănc , la un an și jumătate ei deja mănuiau furculița.
O altă necesitate normală a organismului-mersul la toaletă.
Silviu își făcea necesitățile în pantaloni, mama sa ne-a spus să ducem copilul la toaletă peste fiecare două ore ”acasă eu îl pun la oală, el încă e mic, nu știe cum  să ceară…”
Obișnuit că mama îl așează la oală copilul de la început se scăpa în pantaloni, dar cănd a înțeles că mama nu este și că nimeni nu-l va așeza la timp pe oală,
băiatul a înțeles că trebuie să ceară acest lucru, și a început să strige că vrea la toaletă, peste o săptămănă problema a dispărut, ”Vreau la oală!”striga în gura mare Silviu cănd a înțeles că poate face acest lucru.
Sunt o mamă leneșă, în week-end iubesc să dorm pănă tărziu.
într-o sămbătă m-am trezit pe la 11, băiatul  meu, care are deja  doi ani și jumătate privea un film cu desene animate, măncănd un biscuit, televizorul l-a inclus singur, discul necesar l-a găsit tot singur.
Cel mai mare, care are 8 ani deja nu era acasă, el încă din ziua precedentă și-a cerut permisiunea să meargă la cinema cu un prieten și cu părinții acestuia.
Eu i-am spus din start că o să-mi fie lene să mă trezesc așa devreme, și dacă vrea să plece, va trebui sa-și pună deșteptătorul și să aibă grijă să se trezească la timp și să-și pregătească hainele.
Sigur că eu tot mi-am inclus deșteptătorul și m-am trezit chiar mai devreme ca el, m-am asigurat că s-a trezit și că a plecat la timp, apoi am așteptat SMS-ul de la mama prietenului său că a ajun s cu bine,
totuși pentru copil această informație era de prisos, el era sigur că eu dorm liniștită și habar n-am dacă s-a trezit sau nu.
Sunt atăt de lipsită de griji, încăt nici nu-i controlez niciodată ghiozdanul și nici rucsacul pentru Sambo, eu niciodată nu-i scot hainele la uscat după înot, și nici nu-l ajut la temele pentru acasă, și  cu toate astea copilul meu este eminent.
Gunoiul la fel nu-l  duc niciodată, îl aruncă fiul meu în drum spre școală, și încă mai am obrăznicia să-l mai rog căteodată să-mi aducă căte o ceașcă de ceai la masa de lucru. 
îmi dau seama că odată cu trecerea timpului o să mă lenevesc tot mai mult și mai mult!
    Totuși trebuie să recunosc că atunci cănd la noi pe ospețe vine bunica, cpiii mei trec printr-o metamorfoză ciudată:
cel mai mare într-o secundă uită că poate să-și pregătească temele singur, să-și încălzească prănzul,sau să-și pregătească ghiozdanul, 

și chiar se teme să adoarmă de unul singur, alături trebuie să stea bunicuța și neapărat să-i spună povești, doar bunicuțele de obicei nu sunt deloc leneșe.
Copiii nu sunt independenți doar dacă maturilor le convine acest lucru!
  Sursa:adme.ru

Recomandăm
Noi pe Facebook