Despre energia gândului

Despre energia gândului

Găndul — este o formă de energie subtilă, însă foarte puternică. Cuvăntul — este o formă mai dură. Acțiunea prezintă în sine o formă și mai solidă de energie. Acțiunea — e o energie în formă fizică solidă, cu un impact foarte puternic. Atunci cănd găndești, vorbești și acționezi reieșind din convingerea că «Sunt un ratat», tu activizezi o energie creatoare enormă. Ar fi o minune dacă te-ai alege doar cu o răceală. E cel mai inofensiv lucru care ți se poate întămpla.

E foarte greu să reziști influenței găndurilor negative, mai ales atunci cănd ele au căpătat deja formă fizică. Nu e imposibil  dar e foarte greu. Pentru asta e nevoie de o credință puternică. Trebuie să ai o credința exclusivă în puterea pozitivă a Universului – oricum nu ai numi-o: Dumnezeu, Zeița Absolutului, Forța Primordială, Iehova, Mama Natură, sau altfel.

Vracii posedă o asemenea credință. E acea credință care se transformă în Cunoștința Absolută. Ei știu că ție ți-a fost predestinat să fii integru, complet și ideal în acest moment. Aceste cunoștințe sunt și ele gănduri— unele foarte puternice. Au forță suficientă ca să urnească munții, nemaivorbind despre moleculele din corpul tău. Iată de ce vracii pot vindeca chiar de la distanță.

Găndul nu cunoaște distanțe. Găndul călătorește în jurul lumii și străbate Universul mai repede, decăt tu ai rosti un cuvănt.

sursa: cluber.com.ua

 

Recomandăm
Noi pe Facebook