Oamenii trebuie să fie inteligenți

Oamenii trebuie să fie inteligenți

 Mulți oameni cred că inteligența  este o calitate a celor care citesc mult, care posedă cîteva facultăți, de obicei umanitare, care călătoresc și cunosc căteva limbi. Paradoxal este că avănd toate astea, oamenii nu întotdeauna sunt inteligenți, și sunt cazuri cănd țăranii lipsiți de studii și de o cultură aleasă sunt totuși niște oameni inteligenți.

Inteligența nu se acumulează odată cu cunoștințele, probabil este o calitate înăscută și se manifestă prin receptivitatea problemelor altora și prin alte mii și mii de detalii pe care practic nici nu le observăm: a putea să te contrezi rafinat, să te comporți decent la masă și în societate, să ajuți necondiționat, anume necondiționat, pe alții, să ocrotești natura, să nu lași gunoaie în jurul tău, să nu înjuri, să nu bărfești și să nu-ți impui părerile niciodată.

Cunosc persoane, care locuiesc mult prea departe de civilizație, care habar n-au ce se întămplă în lumea mare, totuși au reușit să-și creeze o lume a lor unde dau dovadă de o inteligență rară. în casele lor este mereu o curățenie ideală, ei știu să prețuiască muzica bună și știu care anume este bună, ei sunt niște povestitori iscusiți care cu ușurință ar fi putut deveni buni scriitori, ei trăiesc  după reguli găndite, sunt ospitalieri și pozitivi, ei știu să compătimească necazurile altora și să se bucure de bucuriile lor, oameni buni, oameni dintr-o bucată, oameni inteligenți.


Inteligența este  abilitatea de a înțelege și a primi cu multă răbdare oamenii și lumea din jur.

sursa: cluber.com.ua

Recomandăm
Noi pe Facebook